Respiratie artificiala

Ma expun destul de mult prin ce fac acum.Nu sunt obsedat dar…
Ne-am intalnit ieri.Am mancat in acelasi loc.Mi-a zambit asa frumos.Am fost implinit.Nu am vrut sa ii aud vocea.Ne-am vorbit din priviri.O iubesc.O urasc.Poate mai mult o iubesc.Ma gandesc ca pana la urma e bine ca vietile noastre s-au intersectat.Altfel acum as fi fost gol.Mi-e dor de jocurile noastre.De cum radea de semnele de pe maini pe care le am din copilarie.De mesajele pe care ni le trimiteam.Nu ma plictiseam niciodata de ea.Fiecare zi era ca o sarbatoare.In zilele in care nu ne vorbeam simteam ca raman fara aer.Din sutele de mesaje putem rezuma totul la asta.Toate ii apartin.
“mi-e dor de atentia pe care mi-o acorzi..si de felul in care ma faci sa tresar fara ca macar sa ai idee”
“afara ploua dar la noi e cald si bine”
“…si de fiecare data cand te exasperez…e fara intentie.e scris in stele.”
“da-mi mie supararea ta ca nu suport sa te stiu asa.asta seara eu veghez.somn linistit.”
“stiu ca dormi…dar e mai important sa te pup din suflet si sa adormi la loc, ca un copil cuminte.”
“a trecut deja o ora.nu te vad.nu te simt.unde naiba esti? iar te astept toata noaptea?”
“pe unde umbli cand eu nu pot sa dorm?scuza-ma pentru ce ti-am scris.nu esti un om oribil.”
“vino inapoi,te rog.sunt foarte,foarte trista…te rog”
M-am intors.A doua zi s-a dus cu el iar eu am ramas al nimanui.

Dilema

Poveste de dragoste ca a noastra doar in filme mai puteai vedea.Noapte de noapte traiam periculos.Fiecare rasarit insemna o regasire.In fiecare dimineata ne iubeam ca pentru ultima oara.Fiecare apus ne gasea unul in bratele celuilalt si despartirile deveneau din ce in ce mai grele.Stiam ca la un moment dat soarta nu va mai fi de partea noastra desi speram cu intreaga fiinta ca acest lucru sa nu se intample niciodata.Eram constiienti de riscul ca a doua zi sa nu ne mai intalnim.Aceasta stare de pericol permanent ne facea sa simtim ca traim si ne placea la nebunie desi ne era greu.Cineva trebuia sa o faca totusi si pe asta.Ne-am promis sa nu ratam nici o dimineata iar absenta sa nu aiba alta scuza decat moartea.Iubirea noastra nu ar fi avut sanse daca nu mergeam pe incredere totala.Eu i-am dat totul iar ea mi s-a oferit in intregime.Parteneriatul nostru a dezlegat blestemul.Eu am invatat-o arta disimularii,a minciunii si a tradarii.Iar ea m-a tradat.Ea m-a invatat sa fiu puternic,sa citesc in ochi si sa omor iar eu am omorat-o.
Cat de mult aveam nevoie de ea in dimineata neagra.Fusese o noapte mai grea ca oricand.Singurul lucru care mi-a dat forta si m-a tinut in viata a fost vestea pe care mi-o daduse la ultimul nostru apus.Era insarcinata.Cate lucruri ingrozitoare am facut ca sa trec de acea noapte.Aveam in gand sa fie ultima pentru ca intentionam sa ma retrag.Si ea n-a venit.Incalcase promisiunea.Insemna ca murise.Chiar daca nu era asa pentru mine era moarta oricum.Credeam ca facusem pace cu gandul ca va veni si ziua cand o voi pierde dar ma inselasem.Turbat de furie,am ratacit de nebun toata ziua.Nici acum nu imi amintesc ce-am facut.Am retinut doar ca apusul m-a gasit dand foc cuibului nostru.Aveam in cap o idee fixa si ciudata de razbunare amestecata cu ura,dragoste si regret.N-am mai fost in stare sa tin cont de notiunea timpului.Stiu doar ca mi-a luat destul de putin sa o gasesc.Am vazut multi oameni murind.Aveam obiceiul sa imi privesc victimile in ochi pana isi dadeau ultima rasuflare.Am impuscat-o de doua ori in cap si o data in burta.N-am vrut ca micutul sa sufere prea mult.Ochii aia negri incredibil de frumosi privindu-ma fix ma ardeau de parca mi s-ar fi injectat acid in artere.Cu toate astea citeam in ei ca ma aproba pentru ce-am facut.Am gandit la fel pana in ultimul moment.

Am aflat mai tarziu detalii mai multe si nu mi-a fost greu sa le pun cap la cap.Un sobolan in sistem,o scurgere de informatii,un esec a zece ani de munca.Atatea eforturi pentru nimic.Mai mult ordinul de sus spunea sa fie izolata intr-o locatie secreta din Noua Zeelanda cu o noua identitate iar orice legatura cu vechea viata sa fie intrerupta definitiv.Nu suporta gandul sa fie departe de mine si intentionat mi-a iesit in cale stiind ca o voi omora.Poate gandirea asta ar putea fi considerata bolnava insa mai bine moarte decat o viata fara noi doi si fara pericol.
Dintr-un om care planuia fiecare amanunt cu minutiozitate si ii placea sa detina controlul atat cat ii permitea situatia am ajuns sa nu stiu ce sa fac.Nu-mi pare rau de ce-am facut,regret doar ce s-a intamplat.Sa incerc sa ma obisnuiesc cu gandul c-am trait o poveste frumoasa iubind mai mult decat pe sine?Sa continui?Pentru ce?As putea renunta foarte usor la viata doar pentru a fi din nou langa ea.Ar insemna asta sa renunt la lupta?Oricum nu prea mai stiu nici pentru ce mai lupt.Caut raspunsuri si mi-e teama ca nu o sa le gasesc la timp.Sunt in deriva purtat de inertie si nu mai simt nimic sfant in mine.Inainte sa ma retrag in sanul familiei as mai vrea sa va las un gand.Nu-i nimic frumos in a iubi.Vei fi implinit doar atunci cand vei simti ca esti iubit in aceeasi masura.Restul nu are valoare.
De curand a fost ziua mea.La cat de multi ani sa mai traiesc?

Si-au trait diferiti pana la adanci batraneti

E plictisitor de cele mai multe ori.Nu stie sa-i spuna vorbe dulci,se sfieste sa o sarute in public,nu-i face cadouri cu care sa-i ia ochii,nu ii da genul de atentie pe care si-ar dori-o.
Ii place sa-i citeasca o poezie scrisa de un necunoscut,ii place sa-i cante in soapta la ureche,ii place sa piarda zile intregi lucrand la cadouri facute de mana lui.
Ea vrea sa simta ca are un barbat alaturi,el se comporta deseori ca un copil.
Sunt nopti cand doar o mangaie ore in sir si se joaca in parul ei,sunt nopti cand o iubeste cu brutalitate. Dimineata e rece de parca n-ar simti nimic,seara o doreste mai mult decat ziua de ieri.
Sunt momente cand o trateaza ca pe o fiica.Alteori vine la ea cum vin copii la mamele lor cand cad si se julesc la genunchi.Azi o copleseste cu atentia sa,maine e indiferent chiar absent.
Si cel mai mult o enerveaza cum se abtine.De-ar sti prostul cat de simpatic e cand se lasa luat de val.De-ar sti ca ea l-ar iubi mai mult daca ar avea acelasi farmec in fiecare zi si nu o data la trei luni.Numai ca nu vrea s-o asculte.”Las’ ca stiu eu ce fac”-asa ii spune mereu.”Asta sunt si nu ma pot shimba.”Si se retrage in lumea lui.

S-au despartit de mult.Ea n-a mai vrut si parca tot ea a fost cea care a suferit mai mult.S-ar fi asteptat ca el sa se intoarca si sa o implore pentru impacare.Cand il vedea era la fel de tacut,avea aceeasi privire mata,de parca nimic nu i s-ar fi intamplat.Il banuia ca si-a dorit despartirea.Nu vroia sa inteleaga ca el pur si simplu isi accepta soarta.Il uraste ca nu a lasat-o si pe ea in lumea lui secreta.

Continuare la Poveste

O iubea la nebunie desi prezenta ei ii provoca dureri insuportabile.Uneori o intalnea intamplator pe strada.Alteori era in prietena lui cea mai buna.De fiecare data nu-si gasea linistea pana nu o avea.N-a primit niciodata mai mult de o noapte.Si-a a doua zi il incercau cele mai acre sentimente.Mereu se trezea singur.Mereu ramanea doar el si o privire straina,un trup rece, in aceeasi situatie de a rani.Il durea si se simtea vinovat dar niciodata nu a pus la indoiala faptul ca face ceea ce trebuie.
Nici nu mai stie de cate ori s-a intamplat.Rabdarea si-a pierdut-o de mult.Il dispera ca ea nu ramane si pentru o a doua zi in acelasi trup.Acum o iubeste cu ura.Dar e dependent de ea mai puternic decat e dependent de viata.A vrut sa dea vina pentru obsesia lui pe “ala din oglinda”.Dar cand “ala” a inceput sa ii sopteasca in urechi s-o uite a inceput sa il blesteme.
Prins intre doi demoni,e condamnat sa-si duca povestea la capat.O poveste monotona,cinica,cu secunde de extaz,cu ani de agonie.Unul incearca sa evadeze dar nu are putere altul se lasa prins in lanturi pentru a disparea asemenea unui magician.
Cum e sa faci dragoste cu cineva stiind ca de dimineata te vei trezi singur? Cum e sa nu stii daca o vei mai privi vreodata in ochi?De ce ea nu te asteapta niciodata?De ce tu o cauti mereu?De ce v-a fost dat sa va intalniti?Asa-i ca iti distruge increderea in tine de fiecare data cand te saruta?De ce faci mereu efortul sa-ti revii?Nu ti-e teama ca vei fi pedepsit pentru raul pe care il faci doar sa te simti din nou stapan pe situatie?Nu ti-a ajuns de cate ori te-a daramat cu o singura lovitura? Daca stii ca iti cunoaste punctul slab de ce nu te aperi niciodata? De ce te incapatanezi sa duci povestea la capat? Daca nu e povestea ta? Daca amesteci lumile? De ce nu lasi demonii sa se iubeasca intre ei?
Simt ca si cum deja as ispasi o pedeapsa.

Fara sa mai faca parte din poveste,as vrea sa mentionez ca nu am crezut niciodata in reincarnare.Incep sa nu mai fiu atat de ferm.

Poveste

As vrea sa va spun o poveste.Oarecum se bazeaza pe fapte reale.E o poveste despre durerea simtita de oameni atunci cand nu au pe cineva care sa-i astepte.Cat de trist suna?Nu la fel pe cat de greu e.O poveste despre lucrurile ingrozitoare de care sunt capabili oamenii.Despre consecintele subestimarii.Despre lipsa de incredere.O poveste cu oameni si nefericire,cu demoni si iubire.

Parintii au observat ceva ciudat la el inca de cand era prea mic sa poate vorbi.Plangea mereu in fata unei oglinzi.A crescut si n-a mai plans.Era insa prea tacut pentru un tanar de varsta lui.Tacut si tresarind de parca ar trai tot timpul cu spaima in san. Simtea ca nu e bine sa vorbeasca despre asta cu altii.Totusi a facut-o in fata celui mai bun prieten.A fost ultima discutie serioasa pe care au avut-o impreuna. A doua zi in urma unui accident de masina cauzat de o defectiune misterioasa prietenul ramane paralizat si cu grave sechele mintale.Pe scurt,innebunise.Asa spunea lumea.De fapt el nu era nebun ci doar contaminat.Il vedea.

Sa clarific.Erau momente cand daca se uita in oglinda,baiatul ciudat vedea pe langa propria reflexie o silueta intunecata ce-i statea in umbra.Simtea cum acest demon il controleaza si cum il face sa fie periculos.Nu putea sa-i distinga prea bine figura insa potrivit cosmarurilor pe care prietenul nebun a inceput sa le aiba era o de o rautate ingrozitoare.

Din aceasta cauza evita sa priveasca lumea in ochi,evita sa se apropie emotional prea mult de oameni.Auzea in cap o voce care-i descria tot felul de scene oribile cu propria persoana dar si cu cei din jur.Cu toate astea avea si zile bune,cand era doar el,cand schita zambete cand incerca sa fie fericit.Avea zile cand parea in stare sa o iubeasca.Avea zile cand nu o recunostea.Niciodata nu i-a trecut prin cap ca si ea ar putea avea aceeasi “boala”.Sau refuza sa se gadeasca la aceasta varianta.Cat de mult isi dorea normalitatea…

Revin cu restul cand timpul imi va permite saptamana asta.