Eu ii culegeam usor cu buza de jos lacrimile de pe obraz si apoi ii sarutam incet ochiul umed.Poate cel mai intim si mai frumos moment care mi-a fost dat sa-l traiesc vreodata cu cineva.Ma tem ca va fi si ultimul.
A avut loc in urma unei discutii cu cea mai buna prietena, singura persoana care imi cunostea mare parte din suflet. Dupa ani in care am avut o relatie incredibila, am inceput sa o vad cu alti ochi si scarbit de propriile ganduri nu vad alta solutie decat sa ma departez pentru o vreme. Banuiesc ca doi ani vor fi suficienti. Mi-e greu sa cred ca timpul va sterge doar partile urate asa ca nu-mi pun sperante ca dupa doi ani vom putea fi din nou doar noi, “best friends for life”. Ne-am dat viteji cand toti ne avertizau de ce va urma si sunt surprins ca tocmai eu sunt cel care provoaca aceasta situatie.
M-am indragostit de cea mai buna prietena.Vinovat!
La 3-4 saptamani simt nevoia sa trag jaluzelele, sa inchid lumina, sa ma intind in pat si cu o muzica buna pe fundal sa beau ceva.Votca si-un pic de cola cat sa-i dea culoare.Nu prea multa ca altfel nu mai simt gradele arzandu-mi gatul.Nu sunt nebun dar am o placere bolnava sa ma distrug singur.Imi dau senzatia ca spre deosebire de ceilalti, care oricum vor putrezi mai devreme sau mai tarziu,eu imi aleg de unul singur sfarsitul.Din cauza asta nu poate lipsi si o tigara cat mai tare din care sa trag fumuri adanci sa fiu sigur ca plamanii nu mai au nici o scapare.Si daca spuneam de muzica atunci neaparat trebuie sa fie Deftones.SHOVE IT!!! Nu fac economie de spirt dar sunt atent nici sa nu ma pierd.Am grija sa ma ia destul de repede de cap si incerc sa profit la maxim de momentele in care simt ca ma invart cu tot cu pat.Totul are o logica.Dupa o betie ca asta, a doua zi sunt mai cu picioarele pe pamant.Intr-o lume plina de dezamagire, in care ma zbat in zadar,ma simt pierdut in spatiu si nu-mi mai gasesc puncte de sprijin,dupa o seara de zbor am senzatia ca mai primesc o sansa.Dimineata ma dor capul si stomacul iar timpul abia se misca.Incheieturile parca au ruginit si gura mi-e mereu uscata.Totusi am ceva in plus fata de ieri.Am speranta ca o sa-mi treaca starea asta si ca de maine, cand o sa fiu sanatos din nou, o sa fac o mie de lucruri pe care mi le-am dorit.Mi-ar placea doar sa nu uit pana maine.Mi-ar placea ca atunci cand ma trezesc sa nu mai vad soarele ala ciudat si sa simt ca a trecut timpul pentru toate astea.Pana la urma despre asta e vorba…niciodata nu am fost in pas cu timpul.
As putea sa ma duc pe un varf de munte si sa stau in bataia vantului, poate asa o sa-mi mai risipesc din norii sufletului.De-ar fi atat de simplu.
De cand ma stiu am stors din fiecare clipa maximul.Fie ca eram fericit,fie ca sufeream,am exploatat la limita momentul.Intentia mea era ca tot ceea ce mi se intampla sa-mi afecteze doar prezentul si atat.Din pacate a iesit cum se putea mai rau.Am ramas fara amintiri frumoase.Le-am trait atunci si acum gandul ca nu se vor mai repeta e un chin.Toate imi provoaca durere indiferent de natura lor.Nu incerc decat sa ma impac cu felul meu de a fi.
Sunt acuzat din toate partile ca resimt prea mult socul despartirii.Ei masoara relatiile in durata si nu in intensitate.Ei imi spun sa ma gandesc la momentele frumoase.Ei imi spun ca nu trebuie sa existe o explicatie pentru toate lucrurile care ni se intampla si ca trebuie sa suferim ca sa avem parte de fericire.Ei imi spun ca a fost corecta fata de mine.Ei imi spun…
Eu stiu ca doar pentru ca primesc adevarul nu inseamna ca trebuie sa ma doara mai putin.Eu stiu ca in curand am sa ma pierd daca o minune nu se va intampla.Eu stiu ca momentele frumoase au devenit niste pietre legate de gat.Eu stiu ca orice amintire placuta ma doare inzecit.De unde sa iau puterea sa imi continui viata? Perfectiunea nu e unicata? Dupa ce-am intalnit-o si m-a lasat nevinovat fiind,incotro ar trebui sa ma indrept? Era mijloc de septembrie si parca deja venise iarna.Frig,ploaie,haos.Ma trezeam primul si fugeam descult pe varfuri la bucatarie.Ma intorceam cu ceaiul fierbinte.Eram noi doi,tu si eu,in acelasi pat.Abia ne dezmortiseram din visare.Aruncam o scurta privire spre lumea de afara si radeam ironic la agitatia de acolo.Imi zambeai cum doar tu stii si-mi era de ajuns sa uit de tot si sa fiu pur si simplu fericit.Ma cuibaream la sanul tau,te adulmecam si pluteam.Eram intr-o alta lume departe de asta.De ce ii privesc cu dispret cand imi vorbesc? Pentru ca in momentul asta as sterge cele trei saptamani de visare din viata mea.As renunta la tot ce-a fost frumos sa nu ma mai doara atat.Odata ce-ai vazut Raiul,sa fii retrimis pe Pamant e cel mai greu chin de indurat.Imi doresc sa revin la existenta mea plata.Sa fiu din nou blocul de piatra.
Imi cereai sa-ti scriu mesaje frumoase.Si-ti scriam atunci cand le simteam.Ti-a placut cel mai mult cand ti-am spus ca porecla aia caraghioasa si enervanta insumeaza trei mari calitati pe care le ai,de fapt efectul lor asupra mea:dulce,senina si incantatoare.
Acum esti venin.M-ai amarat,mi-ai intunecat cerul,mi-ai distrus capacitatea de a ma bucura.Imi placea sa te fac sa zambesti pentru ca ma simteam implinit.Acum ma arde cand razi si stiu ca nu o faci pentru mine.Te urasc pentru ca nu ti-ai incheiat socotelile cu trecutul inainte sa imi complici viata.Iar el e un prost ca are comoara in curte si-si bate joc de ea.Tu esti si mai proasta.Nu spun ca cine inseala o data,sigur va insela si a doua oara,insa cum poti sa faci atatea sacrificii pentru cel care ti-a gresit atat de mult? Nu ti-am cerut sa ma iubesti cu forta.As fi vrut macar sa nu renunti atat de usor.Sa incerci macar pentru o zi sa lupti pentru ce aveam.Sa-mi arati ca am contat catusi de putin.Asa ar fi fost corect.Sau sa nu fi aparut deloc in viata mea.Asta inteleg eu prin dreptate.Fa-ma sa pricep de ce am meritat asta.De ce el poate doar sa te salute intr-o seara pe strada si a doua zi sa-i fugi in brate dupa calvarul prin care te-a facut sa treci,iar eu sa nu pot face nimic.De ce a trebuit sa insisti atat de mult cand eu ma feream de tine?Cand eu te avertizam ca o sa ma atasez foarte mult,de ce a trebuit sa-mi faci promisiuni de care nu te-ai putut tine?Innebuneam cand incercai sa te scuzi spunandu-mi cat de mult l-ai iubit si il iubesti.Si ca eu nu te pot intelege pentru ca nu am iubit pe nimeni in viata mea.Si cum nu vrei sa traiesti cu regretul ca nu i-ai mai acordat inca o sansa.Eu iti doresc sa nu traiesti cu regretul ca nu mi-ai acordat nici o sansa.Eu nu pot ierta.Rana se va cicatriza dar de fiecare data va zvacni cand te voi vedea.Nu voi uita prea usor pentru clipele prin care trec acum.Am sa ma refac si pana cand nu voi fi sigur ca m-am vindecat nu o sa complic existenta altei femei.Sunt un om cinstit.Nu o sa fac precum ai facut tu.Recunosc ca nu am iubit.Nici sora,nici frate,nici tata.Restul…cu atat mai putin.Doar pe mama,si viata mea va lua sfarsit odata cu a ei.Doar tu ai fi putut impiedica sa se intample lucrul asta.
Nu am nevoie ca ea sa se simta vinovata.Din acest motiv prefer sa tac,sa-mi consum tristetea,sa scriu aici,sub o oarecare doza de anonimat,decat sa i le spun in fata.Poate ca va citi vreodata si-si va da seama desi nu-mi doresc ca ea sa stie.Nici nu cred ca merita.Cred ca pe undeva i-ar face placere sa stie ca m-a afectat atat de mult.E un om bun cu intentii in limita a cat o duce capul.Asa cum e,m-as fi vazut iubind-o in timp.N-a fost sa fie.Dintr-o data am devenit trecut.Vor urma consecinte.Dumnezeu sa ma judece! Si apoi sa-mi dea explicatii!
Aseara am omorat un om.
Vreau sa scriu despre asta acum,cand senzatiile sunt inca proaspete.Am o viata urata.Sunt singur,traiesc din inertie si astept ceva fara sa stiu cu exactitate ce.Nu sunt letargic desi par.Mintea mea lucreaza.Si cat de mult lucreaza…poate chiar impotriva vointei mele.Am niste idei care ma obsedeaza si simt ca ma imbolnavesc daca nu scap de ele in vreun fel.Preocuparea mea de baza in ultimul timp a fost sa-mi caut motivatii,sa descopar sensuri,sa gasesc ceva interesant pentru care sa merg mai departe.Am pus in balanta si am ajuns la concluzia ca viata asta nu e chiar asa atractiva pentru un tip ca mine.Nici de la urmatoarea nu mai am prea mari asteptari.Mi s-a spus la un moment dat o chestie care chiar mi s-a parut ca are sens.Ar trebui sa ii multumim lui Dumnezeu ca nu ne indeplineste dorintele cand vrem noi,ci mai tarziu.Nu e asa deloc.Despre asta cu alta ocazie.
Ma mai uit la filme.Putine ma desprind de realitate.Si mai putine imi ofera ceva nou.Mai si citesc.Carti mai rar.Bloguri.Cateodata mai arunc o privire si peste al meu.Sunt in continua schimbare desi dau impresia ca ma repet.Valorile imi sunt date peste cap prea des incat sa se poata sedimenta vreo ceva.Au ramas doar arsurile.O sa ma urmareasca toata viata si fie ca vreau,fie ca nu,dupa ele o sa trebuiasca sa ma ghidez.Sunt singurele cu care ma confund pentru ca fac parte din mine mai mult decat orice.La o mana sau un picior as putea renunta desi nu-mi doresc lucrul asta.Nu imi imaginez cum as putea trai cu vreun handicap.Probabil m-as sinucide.Cu toate astea,nu stiu de ce nu sunt chiar atat de recunoscator pentru ce am.Arat chiar foarte bine.In interior e problema.Ma provoca acum cateva zile un text despre moarte.Si m-am gandit la ce suntem noi oamenii si cam cat de importanti suntem pentru lume.In momentul asta rad.Ma amuza concluzia la care am ajuns.Nu reprezentam nimic.Suntem mici de tot si nimanui nu-i pasa de noi.Exista tentative de a schimba ceva insa totul e superficial.Tentativele astea din start sunt programate sa esueze.Suntem prea egoisti.Pana la urma poate e mai bine asa.Viata e o roata a norocului.Nu mi se pare corect ca doar unii castiga insa la fel de mult nu mi s-ar parea corect daca am fi toti castigatori.Inainte iubeam oamenii si-mi facea placere sa ii descopar.Acum pot spune cu toata convingerea ca ii urasc.Am incercat un experiment.Prin tot felul de filme se vorbeste despre senzatiile pe care le traiesc oamenii care au ucis.Despre cum au impresia a doua zi ca toata lumea ii priveste cu vinovatie desi nimeni nu stie nimic.Despre cum dupa cateva zile incep sa se calmeze si sa realizeze ca nimeni nu banuieste nimic.Si in scurt timp totul revine la normal,ba mai mult capata o oarecare incredere in sine.Poate chiar si o senzatie de satisfactie,dar intotdeauna dorinta de a o mai face inca o data.
Am zis ca pentru prima data ar fi bine sa nu ma complic prea mult.Sa nu implic chestiile personale.Am ales un strain cu care sa fiu sigur ca nu am avut de-a face nici eu si nici ultimile trei generatii dinaintea mea.Intre noi doi nu exista nici cea mai mica legatura.De asemenea,nu am vrut sa provoc durere.A fost ceva rapid,cu efect imediat si sunt sigur ca nu a simtit mai nimic.Nici macar nu se intunecase de tot.A fost perfect.
Azi dimineata m-am trezit inainte de rasarit ca sa prind toate detaliile.Orasul si-a revenit din noapte si a trecut la starea de nebunie.Ca in fiecare zi.Oamenii ma priveau la fel.Nestiinta e cea mai frumoasa chestie din viata unui om.Ti-e cel mai bine cand nu stii.Sunt relaxat in momentul asta.Ciudat e ca sunt si putin entuziasmat.Zilele astea care urmeaza o sa fie frumoase si apoi…apoi o sa trebuiasca sa o fac din nou.Pana o sa ma plictisesc si o sa trebuiasca sa-mi gasesc altceva.Acum am planuri de facut.Ma gandesc deja la o femeie.O sa condimentez putin situatia.Nu mi-e frica de nimic.Sunt convins ca daca as scoate acum un pistol si as trage in multime dupa vreo jumatate de ora de panica totul va reveni la normal si nimanui nu-i va pasa.Uitarea e o chestie la fel de benefica.Uitarea si nestiinta.
Ideea cu pistolul poate nu e chiar asa proasta.
Afara ploua si totul e deprimant,dar nu-mi pasa.Ma simt excelent.M-am trezit fredonand Living on my own.Energia lui Freddie e ca un medicament pentru mine.Si noaptea trecuta a fost ca un medicament.Credea ca ma poate juca din nou pe degete.Ce dulce e razbunarea…Cat de puternic ma simt in momentul asta.Stiu ca satisfactia asta va trece imediat de aceea vreau sa ma bucur de ea cat mai tine.Probabil ca maine dimineata voi regreta.Dar nu asta conteaza acum.Conteaza ca nu m-am mai abtinut.Am fost inselator,meschin,cinic.Stiu eu de ce ma ascund.Mi-e prea bine cand imi incalc principiile.Ma transform in ceva infricosator si nesfant.Era convinsa ca si de data asta ma voi topi in fata ei.Ca o sa-i iert totul in schimbul unei firimituri de dragoste.Mi-am jucat rolul perfect.Am sarutat-o,am mangaiat-o,i-am spus vorbele pe care vroia sa le auda.A fost mult mai bine decat altadata.Am incercat sa ma intrec si am reusit.Chiar ea a spus-o cand rasufla haotic si tremura de placere in bratele mele.Incredibil cum pot gasi motivatie in cele mai negative ganduri.Am adus-o in pragul orgasmului.Si-am lasat-o acolo.M-am oprit.Chiar in momentul in care ma dorea cel mai mult,chiar atunci cand era pe cale sa traiasca cea mai frumoasa senzatie din viata ei.In minte imi imaginam ca am ridicat-o mult,mult spre cer,printre nori,intr-un loc de vis si-apoi i-am dat drumul sa cada si sa se zdrobeasca de pamant.Mi-am adunat de pe jos portofelul,cheile si telefonul si am plecat fara sa mai scot un cuvant.De fapt am mai spus ceva.In timp ce ma indreptam spre usa iar ea ma privea fara sa inteleaga nimic,am scos niste bani pe care i-am lasat pe frigider si i-am multumit.Nici nu m-am intors cu fata spre ea.Stiu ca am intrecut masura.Era important sa stie si ea.
Sunt un nemernic si probabil imi merit soarta.In momentul asta insa,sunt un nemernic cu chef de viata si cu zambetul pe buze,fie el si machiavelic.
Publicat de tutov 
Publicat de tutov 
Publicat de tutov 