Cercuri

Anul trecut pe vremea asta eram una dintre cele mai triste persoane de pe Pamant. Scriam despre tot ce-i mai urat in viata si despre moarte. Imi doream sa omor oamenii incepand cu mine si nu gaseam lucruri pentru care sa traiesc. Ruptura fusese provocata de o femeie insa oricat de mult as vrea acum sa o invinovatesc, recunosc ca o mare parte din culpa imi apartine. Eu eram cel cu problemele care formau masa avalansei. Despartirile sunt atat de dese incat si-au pierdut din efectul dramatic. Nu si pentru naivul de mine de la acea vreme.
Am descoperit ca pot trai doar pentru bani si ca banii pot cumpara iubirea. Imi place sa abuzez de mintile oamenilor care altadata ma priveau de sus sau imi intorceau spatele.Cu tot felul de jocuri la doua capete, schimbari bruste de atitudine si decizii nejustificate. Refuzul se accepta, dar nu se iarta. Umilinta si-o provoaca singuri fiind in stare sa faca orice pentru niste cifre, niste hartii. Eu doar ii privesc. Am devenit liderul la care am visat si la care imi pierdusem speranta la un moment dat.
Ieri, fortat de imprejurari, am reintalnit-o pe cea de care va povesteam in ultimul articol. O s-o am la degetul mic in curand si o s-o fac sa-si blesteme ziua cand si-a dorit sa mor.
Nu sunt mandru de ce am ajuns dar ma simt puternic si e o senzatie placuta. Cateodata sunt nostalgic dupa anumite parti din mine insa nu a fost vointa mea sa ma confrunt cu o lume asa de rea.

A trecut un an

Si-or sa mai treaca.M-am schimbat mult.O simt.Am castigat,am pierdut si ma simt in continuare vinovat.Nu pot trai fara oameni si-i urasc la fel de mult ca in martie trecut.Am ras,am dansat,am iubit si m-am dat intr-un leagan de copii din Floreasca.Am vizitat orasul de bastina si-am auzit dulcele grai moldovenesc cu care am crescut.Am muncit,am indurat si mi-am blestemat zilele.Am regretat a doua zi,am plans si-am fumat iarba in postul Craciunului.Am uitat niste ochi albastri si-am poftit la fructul oprit.Mi-am facut planuri marsave si-am platit inzecit.Am avansat,am incalcat legea,am profitat,am lasat de la mine.Am fost badaran pe gratis si m-am facut de rusine in ultimul hal.Am produs bucurie,am calcat suflete in picioare,am avut momente de egosim, am salvat un om.Am sperat,am avut surprize placute,am dat cu banul pentru viata mea,am fost recunoscator,m-am temut,am fost nerecunoscator.Am ramas tot un om.

Motivul

Nu stiu daca Edenul chiar a existat,exista ori e doar o inventie.Probabil vom afla adevarul dupa moarte si doar daca exista viata dupa moarte.Altfel,suntem condamnati sa traim in confuz chiar si dupa ce incetam sa traim.

De fapt n-am fost sigur niciodata ca stiu ceva cu exactitate.Pana acum cel mai mult din ce-am putut face a fost sa simt.Si simt ca Pamantul ar fi trebuit sa fie un loc al pacii,al bunastarii,al fericirii.Si simt ca omul e piesa cheie din tot acest puzzle;el completeaza Pamantul.Animalele nu ar fi fost de ajuns.Ele nu traiesc pentru bunastare ci pentru suficienta,ele nu sunt fericite ci doar cu nevoile satisfacute,ele nu cunosc pacea ci doar instinctul de supravietuire.Practic ele nu traiesc.Simt ca omul reprezinta ce-i mai bun,mai curat,mai sensibil.Omul nu se trage din animal.El este opusul animalului.Totusi,intre cele doua parti opuse exista un punct de tangenta,o singura asemanare:MOARTEA.La animale moartea este o continuare absolut normala,o metamorfoza binevenita dupa o zbatere continua.Pentru om,moartea reprezinta cel mai mare defect.Aceasta e cea mai mare dovada de neputinta a Universului.Simt ca o lume cu oameni nemuritori ar fi fost mult mai lejera decat cea in care traim.Cum se face ca desi murim,desi logica spune ca unui numar de muritori ii revine un spatiu mai mare decat unei infinitati de nemuritori,ne ingramadim din ce in ce mai mult,ne simtim sufocati,ne calcam unii pe altii?Nu simt decat un singur raspuns:timpul ne-a luat mintile.In loc sa ne mentinem superioritatea fata de animale am inceput sa le imprumutam din apucaturi,uneori am ajuns sa fim in totalitate niste animale si cu parere de rau observ ca exista semeni care au “reusit” sa coboare sub ele.Suntem vinovati ca ne-am alterat conditia si parca deodata moartea capata un rost.  

Oricat de mult ar incearca unii sa nege acest aspect,nimeni nu ma poate convinge de nevinovatia umana.Suntem vinovati din nastere,traim cu vinovatie si murim pentru a fi judecati.Scriu pentru ca ma framanta necunoscutul,pentru ca ma macina trecutul,scriu ca sa-mi conserv prezentul si voi scrie pentru ca viitorul ma inspaimanta.Scriu pentru ca voi muri iar tot ce pot lasa in urma sunt niste litere insirate pe o pagina.Gandul ca moartea nu prea poate sa-mi ia asta,ma ajuta,imi da puteri,ma face sa-mi consum din timp-cercul vicios se inchide. Scriu pentru ca vreau sa ii arat cu degetul pe altii,scriu pentru ca mi-e rusine ca vreau sa-i arat cu degetul pe altii,scriu pentru ca imi caut circumstante atenuante,scriu pentru ca mi-e frica,scriu pentru ca nu sunt in stare sa respect niste legi simple,scriu pentru ca sunt om,scriu pentru ca sunt vinovat.