O seara de august.Intamplator, era ziua mea.Marea nu era nici blanda, nici agitata.Luna se oglindea in apa calda care ne imbratisa vrand parca sa ne protejeze de cele cateva adieri de vant racoros.Desi marea mi se pare infioratoare noaptea, adancul ma sperie iar sunetul valurilor imi par a fi lovituri de bici, in acele momente nu imi mai pasa de nimic.Ma bucuram de frumusetea clipei.Fusese o saptamana grea in care ne-am certat asa cum nu credeam ca s-ar fi putut intampla vreodata.”Te urasc din tot sufletul!” Chiar o uram in secunda in care am spus-o.Cu toate astea, in acea ultima noapte am fost din nou, noi, cei din prima zi.Ne-am balacit, am alergat desculti pe plaja, ne-am cocolosit de frig in prosoape si-am impartasit povesti de groaza.Priveam cerul iar ea imi provoca imaginatia.I-am gasit conturul unei umbrele si era fascinata de puterile mele.Ca un copil mic. Iar eu ma simteam extraordinar sa-i vad chipul nevinovat cum zambeste.
Si acum ce mai vezi? Trebuie sa mai vezi ceva…
O girafa.
Nu te cred! Arata-mi, ca nu te cred.Unde?
Vezi alea patru stele luminoase care formeaza un patrat? Alea sunt corpul, mai e o steluta mica imediat in partea dreapta care-i coada si inca doua sub patrat care reprezinta picioarele.
Aia nu e o girafa.E mai degraba o valiza cu roti – si rade de mine, fara ca eu sa ma supar!
Lasa-ma sa termin.Din coltul din stanga sus incearca sa trasezi o linie imaginara care sa cuprinda alea trei stele: alea doua mai mari -gatul- si aia mica din capat – capul.Toata lumea stie ca girafele au capul mic…compenseaza prin frumusete.
Si-am ras amandoi.Si parca nu ne-am mai fi dati plecati de pe plaja, care la acea ora era numai a noastra.
Si apoi s-a intamplat ceva.Un lucru pe care nu cred ca o sa il inteleg vreodata.Poate chiar nu stiu sa citesc semnele femeilor.Eu nu vroiam nimic mai mult de la acea seara.Totul era perfect.Nu stiu daca a incercat sa ma faca gelos si sa ma motiveze astfel, sau pur si simplu mi-a semnalizat in cel mai brutal mod cu putinta ca mai departe de atat nu vom merge.Nici nu-mi doream sa mergem mai departe…
A inceput sa-mi spuna cum abia asteapta sa ajunga la Bucuresti. Ca s-a hotarat sa ii acorde o sansa unui barbat cu care, nu cu foarte mult timp in urma o incurajam sa fie. Ca o sa iasa mai des cu cei din anturajul lui si ca in momentul asta e sigura ca vrea o relatie de durata.Vorbele ei imi crestau carnea. II vedeam din nou chipul acela pacatos din timpul saptamanii.Fata imi ardea si nu ma mai auzeam vorbind.De parca as fi surzit.Corpul meu a trecut pe pilot automat iar eu m-am ascuns intr-o pestere mica neagra undeva in interior de tot. In scurt timp am vrut sa mergem la somn.Imparteam acelasi pat si am vrut ca macar pentru o noapte sa nu ne culcam cu spatele unul la celalalt.Stabilisem cu o zi inainte ca nu ne vom mai vedea pentru mult timp si pana acum ne-am tinut de cuvant.
La mai putin de doua luni de atunci aflu ca a fost cu barbatul respectiv dar nu au rezistat mai mult de 3 saptamani.Nu ma bucur insa nici scuze nu mai accept.Mi-ar fi placut sa-si dea seama cat mi-a gresit in momentele in care ii mergea bine.Mi-ar fi placut ca atunci cand mi-a spus ca nu m-ar inlocui cu nimic in lume sa fi vorbit serios.Mi-ar fi placut multe.Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a aratat ca-mi plac si altele si-I mai multumesc pentru ultimile doua luni extraordinare.
“Lipsit de orice talent, în lumea asta muritoare, fără să cred în Dumnezeu, nu m-aş fi putut realiza- şi am încercat-o -decât în dragoste absolută.”
2 mai ora 16
Ploua peste Bucuresti.E prima ploaie adevarata pe anul asta.Asa o simt.Are un miros diferit.Glasul stropilor seamana cu un cantec vesel de copii ce prevesteste un nou inceput.Deocamdata e liniste.Suspicios de liniste.Ma simt ca in pustiu.Aud cum se consuma tigara.Exact ca in filme.Am o cana de lapte cu cacao in mana.E rece, ca mine.Am luat o pauza de la citit si ma uit pe geam.Cerul arata neamaipomenit.Ce dor mi-era de ploaie… Nu stiu de ce am o senzatie de bucurie in suflet.Ii fac in ciuda Casei Poporului care ma fixeaza mereu cu aceeasi indiferenta.Vad un tanar cam de seama mea cu o figura descumpanita.L-a prins vremea fara umbrela.Apa i-a stricat costumul,pantofii si acum merge la pas de plimbare fara grija baltilor sau a picaturillor care cad necontenit.Ma bufneste rasul…
De ceva timp incoace, de fiecare data cand am un moment mai dificil, simt cum o forta interioara imi da puterea sa uit.E un izvor de gand bun fara de care mi-ar fi fost mult mai greu.Se intelege ca in ultima perioada m-am simtit bine si n-am mai vazut un rost in a scrie.M-am vindecat de multe si chiar daca vad alti nori negri la orizont,ca intotdeauna,nu am teama si n-am sa incerc a ma impotrivi.Am nevoie doar de rabdare.Ma voi realiza,daca timpul mi-o va permite.
Dupa o perioada mai buna si o noapte cum n-am mai avut de mult,propria nebunie m-a lovit din nou.Nu stiu de ce trec atat de repede de la bucurie la depresie.Ma face sa cred ca bucuria nu e bucurie ci doar o masca pe care mi-o pun,care nu ma prinde insa imi satisface un capriciu.Azi m-am simtit ca o bucata de scandura neslefuita: uscat pe dinauntru, plin de aschii, de culoarea aia galbena bolnavicioasa.Cand mi-aduceam aminte ca pentru mine ea nu mai exista, imi placea sa cred ca salvarea mea ma urmareste in orice moment.Cand ies din bloc ma pandeste din curtea bisericii de peste strada,cand sunt in supermarket ma spioneaza printre rafturi si intotdeauna vegheaza.Ea e perfecta si Dumnezeu a creat-o doar pentru mine.Deocamdata nu sunt gata,ma zbat in aceleasi greseli,in mocirla neimplinirii insa ea are rabdare si nu va renunta niciodata sa ma astepte.Si ea ma doreste la fel de mult insa rezista mult mai bine.Nu se plange si nici nu dramatizeaza.Asteapta doar frumosul moment.Poate vor mai trece ani,poate va fi maine.Mai sigur vor trece ani.Astazi nici iluzia asta nu a mai functionat.Mi-ar fi placut ca maine sa mergem impreuna la patinoar si ea sa rada de cazaturile mele iar eu sa ma mandresc cu cea mai frumoasa si mai priceputa patinatoare.Lucrul asta nu se va intampla si o stiu mai sigur decat stiu ca peste 3 ore si 31 de minute soarele va rasari si ma va gasi plin de cearcane,cu ceaiul in mana dreapta si o tigara in stanga.
-Sunt dupa o noua zi de chin.Daramat.Ma uit spre cer si nu vad nimic.Nici stele,nici luna,nici nimic.
-Mai incearca acum sa-ti regasesti speranta.Altadata iti agatai cate un vis de fiecare luminita de acolo de sus.Acum e doar o patura cenusie care parca se apasa toata pe umerii tai.Mai incearca acum trucul tau vechi.Mai inchide ochii si imagineaza-ti ca zbori spre o alta lume mai buna la care ai construit nopti intregi.Cerul e limita? Da,prietene.Asta e singurul adevar pe care il detii. Cerul chiar e o limita.Cu cat de apropii mai mult cu atat iti va fi mai greu sa inaintezi si la un moment dat vei ramane fara puteri.O sa cazi ca un bolovan si o sa te sfarami de asfalt.Da,in asfalt sta viitorul tau.Vrei sperante? Spera ca dupa moarte o sa dispari pur si simplu!Cand iti vei da ultima rasuflare corpul sa ti se dezintegreze pe loc si intr-o secunda sa ramana nimic din tine.
-A inceput sa picure.Ba nu,stai…ploaia asta e prea sarata ca sa fie doar o ploaie.
-Plangi din nou!Prostule! Numai asta stii sa faci.
-Acum chiar ploua.Gustul e mai diluat.
-Si fumul te zgarie pe gat.Ti s-a udat tigara.Mai stii cand ii judecai si spuneai cu aroganta ca tu nu o sa dai niciodata banii pe tigari.Ce meriti oare? Pana la pranz dadusei gata deja primul pachet.Din banii de mancare pe seara asta ti-ai luat un Kent 8 si si o Cola la doi litri.Imi vine sa rad de mizeria in care te afli.Cum iti tremura mainile fara Cola.Cum salivezi dupa o cafea dar ti-e teama ca nu mai adormi niciodata.Cum muncesti toata ziua ca un nebun doar sa nu ai timp liber,sa nu ramai singur si sa te lupti cu gandurile tale.Cum te culci mereu cu gandul la lumea ta.Cum imi povestesti ca doar acolo mai poti fi fericit.Cum de jumatate de an te trezesti dezamagit dar te incapatanezi sa nu accepti ca nici visele nu-ti mai apartin.Nici de rodul imaginatiei proprii nu te mai poti bucura.
-Ce urat e scrumul de tigara…sec si negru.Pun pariu ca daca cineva mi-ar despica pieptul in momentul asta ar gasi in locul inimii o mana de scrum,un carbune…
-Ieri o gasisei si era perfecta.Cum ii spuneai? Dulce,senina si incantatoare? Ma faci sa rad.Te-am avertizat sa-ti joci cartea cum trebuie.Stiai ca ea e singura sansa pe care o sa o mai primesti.N-ai vrut sa te schimbi.N-ai putut sa treci odata si pentru totdeauna de trecut.Ai vrut tu sa fii impacat cu tine.Credeai ca e altfel? Uite ca nu e!Sper ca esti impacat.Imi pare rau.Nu te mai recunosc.
-Nici eu nu ma mai recunosc.Nu-mi explic nici acum cum de am putut sa am din nou incredere in oameni.Vorbea atat de convingator.Si chiar simteam bunatate la ea.Cuvintele ei pareau ca au acea incarcatura pe care o credeam pierduta.Mi-am zis ca intre noi nu poate fi ceva adevarat daca nu-mi stie povestea.Iar eu caut doar adevar.Mi-a luat ceva vreme pana cand mi-am facut curaj sa-i vorbesc deschis.I-am spus de toate diferentele dintre noi si despre povara pe care o port.”Nu e nici o povara!Tu nu ai nici o vina!Noi doi suntem egali.Vreau sa fiu complicele tau.Ce-a fost a fost…acum esti aici si eu vreau sa fiu alaturi de sufletul tau frumos.Esti tanar,sanatos si ti-ai da viata pentru mine.Ce mi-as putea dori mai mult de atat?” Asa-mi zicea.Nu stiu daca intre timp si-a mai descoperit vreo dorinta ascunsa.Stiu doar ca a spus niste vorbe de care nu e demna.N-a trecut mult pana cand am simtit ca intre noi a avut loc o schimbare.N-am scapat de ce mi-era frica insa macar am o mica satisfactie ca nu traiesc in minciuna.Bineinteles,singuratatea ma chinuie iar sufletul mi-e ca o casa parasita.Orice are un pret pe lumea asta.Adevarul,placerea,dragostea.Am avut o sansa si am ratat-o.Am aratat cu degetul spre vitrina care nu trebuia.Nu ai voie cate putin din toate.Sunt vinovat ca mi-am pariat toti banii pe un compromis.
Poate ca am crescut la tara iar vacantele mi le petreceam numai pe acolo insa pentru mine acasa e un singur loc. Am stat la bloc de cand ma stiu iar cine a mai copilarit la bloc intr-un oras mediu de provincie stie despre ce vorbesc. Am avut norocul ca pe scara sa fim o gasca numeroasa de pusti si pustoaice de varste foarte apropiate.Am fost binecuvantat sa petrec clipe pe care nu le voi uita niciodata impreuna cu acestia. Poate e o impresie eronata insa nu mi se mai pare ca in ziua de azi relatiile dintre copii mai sunt atat de stranse si mai ales atat de sincere fata de cum erau pe vremea respectiva.Poate ca pe atunci familiile erau mai numeroase iar diferentele financiare nu ieseau prea mult in evidenta.Ce vreau sa subliniez e ca ne aveam aproape ca fratii si orice eveniment din vietile noastre il traiam la comun.Pe cele fericite dar mai ales pe cele tragice.
De vecinii de alaturi am fost cel mai apropiat,normal.Pe langa relatia buna dintre parinti,mai era si relatia mea buna cu cele trei fiice ale familiei si baiatul cu trei ani mai mic.Multe amintiri ma leaga de ei.Din pacate si una dintre cele mai neplacute ale copilariei mele.Mama familiei a murit intr-o vara pe cand baiatul avea doar 13 ani.A fost sarcina mea sa il chem de la joaca ca sa ii fie data vestea. L-am gasit si am stat atunci o ora doar uitandu-ma la el cum radea alaturi de prietenii lui si cum era fericit pentru ultima oara.Stiam ca urma sa ii fie sfasiat sufletul iar eu parca ma bucuram mai mult decat el de acea ultima ora de copilarie si nepasare.Nu inteleg de ce de fiecare data cand rememorez acel moment ma incearca un sentiment ciudat,de vinovatie.Asta e: ma simt vinovat de egoism.N-am fost in stare sa il fac sa se bucure si el la maxim de acele ultime clipe intr-un anumit fel incat sa nu-si dea seama de ce va urma.In acele momente parca eram orbit de un amalgam de trairi.Ma simteam unic.In acelasi timp il compatimeam.Mi-era si teama pentru ca nu stiam ce minciuna sa-i spun,eram si speriat de ce va urma…eram coplesit de situatie.A urmat o perioada foarte grea.In prima noapte am dormit impreuna si nu era prima oara.Insa de aceasta data somnul ii era chinuit iar chipul ii trada visurile.Nu mai semana cu nimic din trecut.Zilele urmatoare au trecut ca un fulger si cred ca intentionat le-am sters din memorie.
In scurt timp aveau sa se raceasca relatiile.Fetele s-au imprastiat prin tara.Si eu mi-am vazut de drum.Ma intorc acasa si il gasesc mereu mai schimbat.Matur.Puternic.Delincvent.Ne mai salutam…
Publicat de tutov 
Publicat de tutov 
Publicat de tutov 