“A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe – călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări”
Universul meu are nevoie de un singur punct de echilibru ca să nu se răstoarne. Te alesesem pe tine dar tu m-ai jucat mai rău decât oricare dintre ei.
Să te scot la plimbare în parc şi să ne alergăm seara pe plajă. La petreceri, să mergem într-un colţ mai retras şi să îţi sărut cu pasiune gâtul şi umerii. Când ieşim de la metrou să ne întrecem pe scările care coboară şi să te las să câştigi. Să râzi în gura mare spre disperarea vecinilor când ne jucăm de-a vampirii.
Să te strâng de gât până când ţi se înceţoşează vederea. Să vezi atunci sperietură. Vreau să îţi provoc o traumă atât de puternică încât să nu mă vezi decât pe mine în orice alt bărbat. Chiar şi în taică-tu. Şi-atunci inima să ţi-o ia razna. Să ai un atac de panică. Vreau să îţi rânjesc şi apoi să mă teleportez.
Nevoile astea sunt reale şi le simt zilnic. Trec atât de repede de la o extremă la alta încât mi-e frică şi mie de mintea mea. Probabil sufletul meu a fost reciclat. A trecut prin atâtea vieţi amare încât a ajuns acum să fie negru şi învechit. Util şi plăcut ca o baterie de maşină stricată. Să-l iubeşti ca pe o carie. Minulescu şi romanţele lui. Sufletul meu şi toate fiarele din el.
“Now I tell you openly/ You have my heart so don’t hurt me”
