Flashback

Primul an de facultate, prima iubire adevărată, prima dezamăgire. Se apropia Crăciunul şi tu lucrai la Carrefour Orhideea împărţind fluturaşi pentru o promoţie auto. Sunt surprins de câte detalii îmi amintesc. Am în cap şi acum uniforma aceea drăguţă. Şcoala se terminase însă eu întârziam să plec acasă. Nu aş fi vrut să mă depărtez de tine. La ore te fixam cu privirea şi nu mă mai săturam de părul tău blond. Eram la seminarul de engleză şi m-ai lăsat să îţi fac o poză. Mi-am blestemat zilele când am pierdut telefonul ăla. La metrou la Grozăveşti cântau colinde şi parcă toată lumea radia de bucurie. Iar eu cel mai mult dintre toţi. Veneam să te văd. Îmi luam o ciocolată şi un pepsi şi mă uitam la tine. Simplul gest de a te privi reprezenta aproape totul pentru mine. Ville Valo a făcut o melodie dintr-un singur cuvânt – beautiful. Eu mi-aş fi putut construi o viaţă în care doar să te privesc. Dimineaţa când te trezeşti şi ai ochii mici şi făţuca umflată. Ziua când umbli ca o furnicuţă întotdeauna cu zâmbetul pe buze. Seara când râzi ca o prostuţă de obosită ce eşti. Un sfert de oră mai târziu aceeaşi staţie părea cel mai trist loc de pe Pământ. Seara plecam spre casă. A doua zi nu aveam cum să te mai vizitez. În ajunul Crăciunului mi-am dorit din tot sufletul ca un om să moară, iar in ziua urmatoare a murit (o altă poveste…). Dumnezeu îţi ascultă dorinţele dacă sunt din adâncul inimii dar mai presus de toate dacă e vremea lor să se îndeplinească. Singura amăgire cu care am supravieţuit în cele două săptămâni de vacanţă a fost ca dacă nouă ne e scris să fim împreună lucrul ăsta se va întâmpla.

Un an şi ceva mai târziu. Trecusem peste tine. Te-am avut dar nu am simţit nimic. Apoi in vară, la Năvodari, prietenul tău era la pescuit şi te-am avut iar. Aşa sunt femeile. Deja nu te mai suportam. Gândul meu era la o altă dragoste inchipuită. Prietena ta cea mai bună. Aşa sunt bărbaţii. Copilării…