O seara de august.Intamplator, era ziua mea.Marea nu era nici blanda, nici agitata.Luna se oglindea in apa calda care ne imbratisa vrand parca sa ne protejeze de cele cateva adieri de vant racoros.Desi marea mi se pare infioratoare noaptea, adancul ma sperie iar sunetul valurilor imi par a fi lovituri de bici, in acele momente nu imi mai pasa de nimic.Ma bucuram de frumusetea clipei.Fusese o saptamana grea in care ne-am certat asa cum nu credeam ca s-ar fi putut intampla vreodata.”Te urasc din tot sufletul!” Chiar o uram in secunda in care am spus-o.Cu toate astea, in acea ultima noapte am fost din nou, noi, cei din prima zi.Ne-am balacit, am alergat desculti pe plaja, ne-am cocolosit de frig in prosoape si-am impartasit povesti de groaza.Priveam cerul iar ea imi provoca imaginatia.I-am gasit conturul unei umbrele si era fascinata de puterile mele.Ca un copil mic. Iar eu ma simteam extraordinar sa-i vad chipul nevinovat cum zambeste.
Si acum ce mai vezi? Trebuie sa mai vezi ceva…
O girafa.
Nu te cred! Arata-mi, ca nu te cred.Unde?
Vezi alea patru stele luminoase care formeaza un patrat? Alea sunt corpul, mai e o steluta mica imediat in partea dreapta care-i coada si inca doua sub patrat care reprezinta picioarele.
Aia nu e o girafa.E mai degraba o valiza cu roti – si rade de mine, fara ca eu sa ma supar!
Lasa-ma sa termin.Din coltul din stanga sus incearca sa trasezi o linie imaginara care sa cuprinda alea trei stele: alea doua mai mari -gatul- si aia mica din capat – capul.Toata lumea stie ca girafele au capul mic…compenseaza prin frumusete.
Si-am ras amandoi.Si parca nu ne-am mai fi dati plecati de pe plaja, care la acea ora era numai a noastra.
Si apoi s-a intamplat ceva.Un lucru pe care nu cred ca o sa il inteleg vreodata.Poate chiar nu stiu sa citesc semnele femeilor.Eu nu vroiam nimic mai mult de la acea seara.Totul era perfect.Nu stiu daca a incercat sa ma faca gelos si sa ma motiveze astfel, sau pur si simplu mi-a semnalizat in cel mai brutal mod cu putinta ca mai departe de atat nu vom merge.Nici nu-mi doream sa mergem mai departe…
A inceput sa-mi spuna cum abia asteapta sa ajunga la Bucuresti. Ca s-a hotarat sa ii acorde o sansa unui barbat cu care, nu cu foarte mult timp in urma o incurajam sa fie. Ca o sa iasa mai des cu cei din anturajul lui si ca in momentul asta e sigura ca vrea o relatie de durata.Vorbele ei imi crestau carnea. II vedeam din nou chipul acela pacatos din timpul saptamanii.Fata imi ardea si nu ma mai auzeam vorbind.De parca as fi surzit.Corpul meu a trecut pe pilot automat iar eu m-am ascuns intr-o pestere mica neagra undeva in interior de tot. In scurt timp am vrut sa mergem la somn.Imparteam acelasi pat si am vrut ca macar pentru o noapte sa nu ne culcam cu spatele unul la celalalt.Stabilisem cu o zi inainte ca nu ne vom mai vedea pentru mult timp si pana acum ne-am tinut de cuvant.
La mai putin de doua luni de atunci aflu ca a fost cu barbatul respectiv dar nu au rezistat mai mult de 3 saptamani.Nu ma bucur insa nici scuze nu mai accept.Mi-ar fi placut sa-si dea seama cat mi-a gresit in momentele in care ii mergea bine.Mi-ar fi placut ca atunci cand mi-a spus ca nu m-ar inlocui cu nimic in lume sa fi vorbit serios.Mi-ar fi placut multe.Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a aratat ca-mi plac si altele si-I mai multumesc pentru ultimile doua luni extraordinare.
Publicat de tutov 