“Lipsit de orice talent, în lumea asta muritoare, fără să cred în Dumnezeu, nu m-aş fi putut realiza- şi am încercat-o -decât în dragoste absolută.”
2 mai ora 16
Ploua peste Bucuresti.E prima ploaie adevarata pe anul asta.Asa o simt.Are un miros diferit.Glasul stropilor seamana cu un cantec vesel de copii ce prevesteste un nou inceput.Deocamdata e liniste.Suspicios de liniste.Ma simt ca in pustiu.Aud cum se consuma tigara.Exact ca in filme.Am o cana de lapte cu cacao in mana.E rece, ca mine.Am luat o pauza de la citit si ma uit pe geam.Cerul arata neamaipomenit.Ce dor mi-era de ploaie… Nu stiu de ce am o senzatie de bucurie in suflet.Ii fac in ciuda Casei Poporului care ma fixeaza mereu cu aceeasi indiferenta.Vad un tanar cam de seama mea cu o figura descumpanita.L-a prins vremea fara umbrela.Apa i-a stricat costumul,pantofii si acum merge la pas de plimbare fara grija baltilor sau a picaturillor care cad necontenit.Ma bufneste rasul…
De ceva timp incoace, de fiecare data cand am un moment mai dificil, simt cum o forta interioara imi da puterea sa uit.E un izvor de gand bun fara de care mi-ar fi fost mult mai greu.Se intelege ca in ultima perioada m-am simtit bine si n-am mai vazut un rost in a scrie.M-am vindecat de multe si chiar daca vad alti nori negri la orizont,ca intotdeauna,nu am teama si n-am sa incerc a ma impotrivi.Am nevoie doar de rabdare.Ma voi realiza,daca timpul mi-o va permite.
mai 23, 2009 la 5:09 am |
Ploaia poate fi semnul belsugului sau…al dezastrului. Ce bine ca ai ales de data asta speranta in loc de depresie…Nu-i asa ca uitindu-te la acelasi lucru poti vedea lucruri diferite si ca totul depinde in cele din urma de atitudine?
De data asta…my son…atitudinea este corecta…Mi-am imaginat pe tipul ala de care vorbeai pasind cu toata greutatea prin baltoace si mi-a venit si mie sa rid…
Stii vorba ceea…daca ai numai lamii, in loc sa te strimbi mai bine faci o lemonada…