La 3-4 saptamani simt nevoia sa trag jaluzelele, sa inchid lumina, sa ma intind in pat si cu o muzica buna pe fundal sa beau ceva.Votca si-un pic de cola cat sa-i dea culoare.Nu prea multa ca altfel nu mai simt gradele arzandu-mi gatul.Nu sunt nebun dar am o placere bolnava sa ma distrug singur.Imi dau senzatia ca spre deosebire de ceilalti, care oricum vor putrezi mai devreme sau mai tarziu,eu imi aleg de unul singur sfarsitul.Din cauza asta nu poate lipsi si o tigara cat mai tare din care sa trag fumuri adanci sa fiu sigur ca plamanii nu mai au nici o scapare.Si daca spuneam de muzica atunci neaparat trebuie sa fie Deftones.SHOVE IT!!! Nu fac economie de spirt dar sunt atent nici sa nu ma pierd.Am grija sa ma ia destul de repede de cap si incerc sa profit la maxim de momentele in care simt ca ma invart cu tot cu pat.Totul are o logica.Dupa o betie ca asta, a doua zi sunt mai cu picioarele pe pamant.Intr-o lume plina de dezamagire, in care ma zbat in zadar,ma simt pierdut in spatiu si nu-mi mai gasesc puncte de sprijin,dupa o seara de zbor am senzatia ca mai primesc o sansa.Dimineata ma dor capul si stomacul iar timpul abia se misca.Incheieturile parca au ruginit si gura mi-e mereu uscata.Totusi am ceva in plus fata de ieri.Am speranta ca o sa-mi treaca starea asta si ca de maine, cand o sa fiu sanatos din nou, o sa fac o mie de lucruri pe care mi le-am dorit.Mi-ar placea doar sa nu uit pana maine.Mi-ar placea ca atunci cand ma trezesc sa nu mai vad soarele ala ciudat si sa simt ca a trecut timpul pentru toate astea.Pana la urma despre asta e vorba…niciodata nu am fost in pas cu timpul.
As putea sa ma duc pe un varf de munte si sa stau in bataia vantului, poate asa o sa-mi mai risipesc din norii sufletului.De-ar fi atat de simplu.
Publicat de tutov