Orice se poate intampla in urmatoarea jumatate de ora

Aseara am omorat un om.
Vreau sa scriu despre asta acum,cand senzatiile sunt inca proaspete.Am o viata urata.Sunt singur,traiesc din inertie si astept ceva fara sa stiu cu exactitate ce.Nu sunt letargic desi par.Mintea mea lucreaza.Si cat de mult lucreaza…poate chiar impotriva vointei mele.Am niste idei care ma obsedeaza si simt ca ma imbolnavesc daca nu scap de ele in vreun fel.Preocuparea mea de baza in ultimul timp a fost sa-mi caut motivatii,sa descopar sensuri,sa gasesc ceva interesant pentru care sa merg mai departe.Am pus in balanta si am ajuns la concluzia ca viata asta nu e chiar asa atractiva pentru un tip ca mine.Nici de la urmatoarea nu mai am prea mari asteptari.Mi s-a spus la un moment dat o chestie care chiar mi s-a parut ca are sens.Ar trebui sa ii multumim lui Dumnezeu ca nu ne indeplineste dorintele cand vrem noi,ci mai tarziu.Nu e asa deloc.Despre asta cu alta ocazie.
Ma mai uit la filme.Putine ma desprind de realitate.Si mai putine imi ofera ceva nou.Mai si citesc.Carti mai rar.Bloguri.Cateodata mai arunc o privire si peste al meu.Sunt in continua schimbare desi dau impresia ca ma repet.Valorile imi sunt date peste cap prea des incat sa se poata sedimenta vreo ceva.Au ramas doar arsurile.O sa ma urmareasca toata viata si fie ca vreau,fie ca nu,dupa ele o sa trebuiasca sa ma ghidez.Sunt singurele cu care ma confund pentru ca fac parte din mine mai mult decat orice.La o mana sau un picior as putea renunta desi nu-mi doresc lucrul asta.Nu imi imaginez cum as putea trai cu vreun handicap.Probabil m-as sinucide.Cu toate astea,nu stiu de ce nu sunt chiar atat de recunoscator pentru ce am.Arat chiar foarte bine.In interior e problema.Ma provoca acum cateva zile un text despre moarte.Si m-am gandit la ce suntem noi oamenii si cam cat de importanti suntem pentru lume.In momentul asta rad.Ma amuza concluzia la care am ajuns.Nu reprezentam nimic.Suntem mici de tot si nimanui nu-i pasa de noi.Exista tentative de a schimba ceva insa totul e superficial.Tentativele astea din start sunt programate sa esueze.Suntem prea egoisti.Pana la urma poate e mai bine asa.Viata e o roata a norocului.Nu mi se pare corect ca doar unii castiga insa la fel de mult nu mi s-ar parea corect daca am fi toti castigatori.Inainte iubeam oamenii si-mi facea placere sa ii descopar.Acum pot spune cu toata convingerea ca ii urasc.Am incercat un experiment.Prin tot felul de filme se vorbeste despre senzatiile pe care le traiesc oamenii care au ucis.Despre cum au impresia a doua zi ca toata lumea ii priveste cu vinovatie desi nimeni nu stie nimic.Despre cum dupa cateva zile incep sa se calmeze si sa realizeze ca nimeni nu banuieste nimic.Si in scurt timp totul revine la normal,ba mai mult capata o oarecare incredere in sine.Poate chiar si o senzatie de satisfactie,dar intotdeauna dorinta de a o mai face inca o data.
Am zis ca pentru prima data ar fi bine sa nu ma complic prea mult.Sa nu implic chestiile personale.Am ales un strain cu care sa fiu sigur ca nu am avut de-a face nici eu si nici ultimile trei generatii dinaintea mea.Intre noi doi nu exista nici cea mai mica legatura.De asemenea,nu am vrut sa provoc durere.A fost ceva rapid,cu efect imediat si sunt sigur ca nu a simtit mai nimic.Nici macar nu se intunecase de tot.A fost perfect.
Azi dimineata m-am trezit inainte de rasarit ca sa prind toate detaliile.Orasul si-a revenit din noapte si a trecut la starea de nebunie.Ca in fiecare zi.Oamenii ma priveau la fel.Nestiinta e cea mai frumoasa chestie din viata unui om.Ti-e cel mai bine cand nu stii.Sunt relaxat in momentul asta.Ciudat e ca sunt si putin entuziasmat.Zilele astea care urmeaza o sa fie frumoase si apoi…apoi o sa trebuiasca sa o fac din nou.Pana o sa ma plictisesc si o sa trebuiasca sa-mi gasesc altceva.Acum am planuri de facut.Ma gandesc deja la o femeie.O sa condimentez putin situatia.Nu mi-e frica de nimic.Sunt convins ca daca as scoate acum un pistol si as trage in multime dupa vreo jumatate de ora de panica totul va reveni la normal si nimanui nu-i va pasa.Uitarea e o chestie la fel de benefica.Uitarea si nestiinta.
Ideea cu pistolul poate nu e chiar asa proasta.

Definitia pacatului

Afara ploua si totul e deprimant,dar nu-mi pasa.Ma simt excelent.M-am trezit fredonand Living on my own.Energia lui Freddie e ca un medicament pentru mine.Si noaptea trecuta a fost ca un medicament.Credea ca ma poate juca din nou pe degete.Ce dulce e razbunarea…Cat de puternic ma simt in momentul asta.Stiu ca satisfactia asta va trece imediat de aceea vreau sa ma bucur de ea cat mai tine.Probabil ca maine dimineata voi regreta.Dar nu asta conteaza acum.Conteaza ca nu m-am mai abtinut.Am fost inselator,meschin,cinic.Stiu eu de ce ma ascund.Mi-e prea bine cand imi incalc principiile.Ma transform in ceva infricosator si nesfant.Era convinsa ca si de data asta ma voi topi in fata ei.Ca o sa-i iert totul in schimbul unei firimituri de dragoste.Mi-am jucat rolul perfect.Am sarutat-o,am mangaiat-o,i-am spus vorbele pe care vroia sa le auda.A fost mult mai bine decat altadata.Am incercat sa ma intrec si am reusit.Chiar ea a spus-o cand rasufla haotic si tremura de placere in bratele mele.Incredibil cum pot gasi motivatie in cele mai negative ganduri.Am adus-o in pragul orgasmului.Si-am lasat-o acolo.M-am oprit.Chiar in momentul in care ma dorea cel mai mult,chiar atunci cand era pe cale sa traiasca cea mai frumoasa senzatie din viata ei.In minte imi imaginam ca am ridicat-o mult,mult spre cer,printre nori,intr-un loc de vis si-apoi i-am dat drumul sa cada si sa se zdrobeasca de pamant.Mi-am adunat de pe jos portofelul,cheile si telefonul si am plecat fara sa mai scot un cuvant.De fapt am mai spus ceva.In timp ce ma indreptam spre usa iar ea ma privea fara sa inteleaga nimic,am scos niste bani pe care i-am lasat pe frigider si i-am multumit.Nici nu m-am intors cu fata spre ea.Stiu ca am intrecut masura.Era important sa stie si ea.
Sunt un nemernic si probabil imi merit soarta.In momentul asta insa,sunt un nemernic cu chef de viata si cu zambetul pe buze,fie el si machiavelic.

In duel

-Sunt dupa o noua zi de chin.Daramat.Ma uit spre cer si nu vad nimic.Nici stele,nici luna,nici nimic.
-Mai incearca acum sa-ti regasesti speranta.Altadata iti agatai cate un vis de fiecare luminita de acolo de sus.Acum e doar o patura cenusie care parca se apasa toata pe umerii tai.Mai incearca acum trucul tau vechi.Mai inchide ochii si imagineaza-ti ca zbori spre o alta lume mai buna la care ai construit nopti intregi.Cerul e limita? Da,prietene.Asta e singurul adevar pe care il detii. Cerul chiar e o limita.Cu cat de apropii mai mult cu atat iti va fi mai greu sa inaintezi si la un moment dat vei ramane fara puteri.O sa cazi ca un bolovan si o sa te sfarami de asfalt.Da,in asfalt sta viitorul tau.Vrei sperante? Spera ca dupa moarte o sa dispari pur si simplu!Cand iti vei da ultima rasuflare corpul sa ti se dezintegreze pe loc si intr-o secunda sa ramana nimic din tine.
-A inceput sa picure.Ba nu,stai…ploaia asta e prea sarata ca sa fie doar o ploaie.
-Plangi din nou!Prostule! Numai asta stii sa faci.
-Acum chiar ploua.Gustul e mai diluat.
-Si fumul te zgarie pe gat.Ti s-a udat tigara.Mai stii cand ii judecai si spuneai cu aroganta ca tu nu o sa dai niciodata banii pe tigari.Ce meriti oare? Pana la pranz dadusei gata deja primul pachet.Din banii de mancare pe seara asta ti-ai luat un Kent 8 si si o Cola la doi litri.Imi vine sa rad de mizeria in care te afli.Cum iti tremura mainile fara Cola.Cum salivezi dupa o cafea dar ti-e teama ca nu mai adormi niciodata.Cum muncesti toata ziua ca un nebun doar sa nu ai timp liber,sa nu ramai singur si sa te lupti cu gandurile tale.Cum te culci mereu cu gandul la lumea ta.Cum imi povestesti ca doar acolo mai poti fi fericit.Cum de jumatate de an te trezesti dezamagit dar te incapatanezi sa nu accepti ca nici visele nu-ti mai apartin.Nici de rodul imaginatiei proprii nu te mai poti bucura.
-Ce urat e scrumul de tigara…sec si negru.Pun pariu ca daca cineva mi-ar despica pieptul in momentul asta ar gasi in locul inimii o mana de scrum,un carbune…
-Ieri o gasisei si era perfecta.Cum ii spuneai? Dulce,senina si incantatoare? Ma faci sa rad.Te-am avertizat sa-ti joci cartea cum trebuie.Stiai ca ea e singura sansa pe care o sa o mai primesti.N-ai vrut sa te schimbi.N-ai putut sa treci odata si pentru totdeauna de trecut.Ai vrut tu sa fii impacat cu tine.Credeai ca e altfel? Uite ca nu e!Sper ca esti impacat.Imi pare rau.Nu te mai recunosc.
-Nici eu nu ma mai recunosc.Nu-mi explic nici acum cum de am putut sa am din nou incredere in oameni.Vorbea atat de convingator.Si chiar simteam bunatate la ea.Cuvintele ei pareau ca au acea incarcatura pe care o credeam pierduta.Mi-am zis ca intre noi nu poate fi ceva adevarat daca nu-mi stie povestea.Iar eu caut doar adevar.Mi-a luat ceva vreme pana cand mi-am facut curaj sa-i vorbesc deschis.I-am spus de toate diferentele dintre noi si despre povara pe care o port.”Nu e nici o povara!Tu nu ai nici o vina!Noi doi suntem egali.Vreau sa fiu complicele tau.Ce-a fost a fost…acum esti aici si eu vreau sa fiu alaturi de sufletul tau frumos.Esti tanar,sanatos si ti-ai da viata pentru mine.Ce mi-as putea dori mai mult de atat?” Asa-mi zicea.Nu stiu daca intre timp si-a mai descoperit vreo dorinta ascunsa.Stiu doar ca a spus niste vorbe de care nu e demna.N-a trecut mult pana cand am simtit ca intre noi a avut loc o schimbare.N-am scapat de ce mi-era frica insa macar am o mica satisfactie ca nu traiesc in minciuna.Bineinteles,singuratatea ma chinuie iar sufletul mi-e ca o casa parasita.Orice are un pret pe lumea asta.Adevarul,placerea,dragostea.Am avut o sansa si am ratat-o.Am aratat cu degetul spre vitrina care nu trebuia.Nu ai voie cate putin din toate.Sunt vinovat ca mi-am pariat toti banii pe un compromis.