Mi-e dor si inca doare

20 iulie sau ziua Sfantului Ilie.Exista multe obiceiuri si povesti legate de aceasta zi.Tin minte ca in fiecare an venea o furtuna puternica de Sfantul Ilie.
In acel an a fost insuportabil de cald toata ziua dar nu a plouat deloc.Ne asteptam la o furtuna violenta pe timpul noptii.Cu putin inainte de ora 12 s-a starnit un vant foarte puternic.Deja eram bagat in pat.Rafalele erau atat de intense incat sunetele care veneau de afara erau infricosatoare.Stiu ca imi era frica de ploaie mai mult decat orice insa tot nu-mi puteam explica nelinistea care ma apucase in acel moment.Si dintr-o data vantul s-a oprit.Nimic nu s-a mai intamplat apoi.O noapte liniste.Normal ca nu am banuit nimic.Eu eram bine mersi acasa si tu departe la locul blestemat.
Doua zile mai tarziu aveam sa aflu vestea.Am venit,te-am vazut si-am plecat ca un las.
Mai tii minte cand ne jucam prin cimitir si mi-aratai mormantul fratelui tau mai mare si-mi spuneai cat de mult l-a iubit tatal tau?Sau cand cainele ala batran ti-a muscat fratele mai mic de obraz si tu-mi povesteai cat de suparat e tatal tau si cat de mult il iubeste? La inceput credeam ca te simti neglijat si ca esti un pic cam gelos.Apoi am inteles ca nu despre asta e vorba.Am vazut ca la randul tau ai fi in stare de orice pentru fratele tau.Sa stii ca te-au iubit la fel de mult doar ca nu ti-au spus-o.Si cat de mult isi regreta tacerea acum…
Eu am ramas sa duc povestea la sfarsit,dar nu te-am uitat.Am aflat cand e ziua ta.Am chiar si o poza cu tine pe care o port mereu la mine.Mi-a dat-o fratele tau.De ai vedea ce mare s-a facut.Sacrificiile tale nu au fost in zadar.Nu ne dezamageste.L-am indrumat spre un liceu mai pretentios de la oras.A terminat primul an fara probleme.Sa-l vezi ce bine joaca fotbal.Mai bine ca tine.I-ai fost un antrenor bun.Iti seamana destul de mult.Si el fumeaza de mic.Si el ii tine pe ceilalti baieti la respect.Iar cu fetele are acelasi stil care ne placea noua.Ai de ce sa fii mandru de el.Mereu cand il vad ma bucur pentru ca stiu ca esti fericit alaturi de el.
A trecut ceva timp.Ziua asta e la fel de trista.Ma gandesc foarte des la ea si tot nu m-am impacat cu gandul ca nu mai esti.Rememorez tot felul de detalii si uneori ma trezesc razand singur de amintiri.Tin minte ca imi povesteai ca degetul ala de la picior a ajuns asa mic din cauza unui accident.Am aflat apoi ca te nascusei cu el asa defect.Nu inteleg de ce ma amuza lucrul asta.
Zi de zi descopar noutati la lumea asta si imaginea e din ce in ce mai sumbra.Am cunoscut rautatea omeneasca,durerea,deznadejdea,tradarea.Tot ceea ce ne minuna in copilarie nu e chiar asa minunat pe cum credeam.Totusi nu as renunta la nimic si as fi vrut sa ai si tu parte de toate astea.As fi vrut sa gusti din viata indiferent de gustul ei.As fi vrut sa simti.
Cand eram mai mic ma gandeam la cum o sa fie la nunta mea.Ma gandeam ca din toata gasca din sat doar pe tine te-as invita.M-am schimbat mult.Acum nu mai vreau sa ma insor vreodata.Am cam devenit un monstru.Nu-mi mai este frica de ploaie,o iubesc chiar,insa am ajuns sa fac lucruri ingrozitoare.Oamenilor trebuie sa le faci lucruri ingrozitoare ca sa te ia in serios.
Mi se intampla sa ajung seara tarziu acasa si pe strada sa mai fie cate o fata grabita care sa mearga in aceeasi directie.Nu ezit nici un moment sa o urmaresc la 3 metri in spate.Sa o intimidez,sa o simt speriata,sa ma simt eu puternic.
Noptile sunt foarte grele iar rasaritul e o binecuvantare.Ma chinui cate 2-3 ore sa adorm si foarte des visez urat.Am zile cand ma obosesc la maximum intentionat ca sa adorm fara sa mai stiu de mine.Totusi cum as putea renunta la ceva atat de valoros cand altora le-a fost luat fara nici un avertisment?
S-au inversat rolurile.Tu esti acasa iar eu chiar aici la locul blestemat.Scriu pentru nimeni dar parca as vorbi cu cineva.Mi-e tot mai dor si inca ma mai doare.Cu siguranta ne vom mai intalni!

Si-au trait diferiti pana la adanci batraneti

E plictisitor de cele mai multe ori.Nu stie sa-i spuna vorbe dulci,se sfieste sa o sarute in public,nu-i face cadouri cu care sa-i ia ochii,nu ii da genul de atentie pe care si-ar dori-o.
Ii place sa-i citeasca o poezie scrisa de un necunoscut,ii place sa-i cante in soapta la ureche,ii place sa piarda zile intregi lucrand la cadouri facute de mana lui.
Ea vrea sa simta ca are un barbat alaturi,el se comporta deseori ca un copil.
Sunt nopti cand doar o mangaie ore in sir si se joaca in parul ei,sunt nopti cand o iubeste cu brutalitate. Dimineata e rece de parca n-ar simti nimic,seara o doreste mai mult decat ziua de ieri.
Sunt momente cand o trateaza ca pe o fiica.Alteori vine la ea cum vin copii la mamele lor cand cad si se julesc la genunchi.Azi o copleseste cu atentia sa,maine e indiferent chiar absent.
Si cel mai mult o enerveaza cum se abtine.De-ar sti prostul cat de simpatic e cand se lasa luat de val.De-ar sti ca ea l-ar iubi mai mult daca ar avea acelasi farmec in fiecare zi si nu o data la trei luni.Numai ca nu vrea s-o asculte.”Las’ ca stiu eu ce fac”-asa ii spune mereu.”Asta sunt si nu ma pot shimba.”Si se retrage in lumea lui.

S-au despartit de mult.Ea n-a mai vrut si parca tot ea a fost cea care a suferit mai mult.S-ar fi asteptat ca el sa se intoarca si sa o implore pentru impacare.Cand il vedea era la fel de tacut,avea aceeasi privire mata,de parca nimic nu i s-ar fi intamplat.Il banuia ca si-a dorit despartirea.Nu vroia sa inteleaga ca el pur si simplu isi accepta soarta.Il uraste ca nu a lasat-o si pe ea in lumea lui secreta.

Continuare la Poveste

O iubea la nebunie desi prezenta ei ii provoca dureri insuportabile.Uneori o intalnea intamplator pe strada.Alteori era in prietena lui cea mai buna.De fiecare data nu-si gasea linistea pana nu o avea.N-a primit niciodata mai mult de o noapte.Si-a a doua zi il incercau cele mai acre sentimente.Mereu se trezea singur.Mereu ramanea doar el si o privire straina,un trup rece, in aceeasi situatie de a rani.Il durea si se simtea vinovat dar niciodata nu a pus la indoiala faptul ca face ceea ce trebuie.
Nici nu mai stie de cate ori s-a intamplat.Rabdarea si-a pierdut-o de mult.Il dispera ca ea nu ramane si pentru o a doua zi in acelasi trup.Acum o iubeste cu ura.Dar e dependent de ea mai puternic decat e dependent de viata.A vrut sa dea vina pentru obsesia lui pe “ala din oglinda”.Dar cand “ala” a inceput sa ii sopteasca in urechi s-o uite a inceput sa il blesteme.
Prins intre doi demoni,e condamnat sa-si duca povestea la capat.O poveste monotona,cinica,cu secunde de extaz,cu ani de agonie.Unul incearca sa evadeze dar nu are putere altul se lasa prins in lanturi pentru a disparea asemenea unui magician.
Cum e sa faci dragoste cu cineva stiind ca de dimineata te vei trezi singur? Cum e sa nu stii daca o vei mai privi vreodata in ochi?De ce ea nu te asteapta niciodata?De ce tu o cauti mereu?De ce v-a fost dat sa va intalniti?Asa-i ca iti distruge increderea in tine de fiecare data cand te saruta?De ce faci mereu efortul sa-ti revii?Nu ti-e teama ca vei fi pedepsit pentru raul pe care il faci doar sa te simti din nou stapan pe situatie?Nu ti-a ajuns de cate ori te-a daramat cu o singura lovitura? Daca stii ca iti cunoaste punctul slab de ce nu te aperi niciodata? De ce te incapatanezi sa duci povestea la capat? Daca nu e povestea ta? Daca amesteci lumile? De ce nu lasi demonii sa se iubeasca intre ei?
Simt ca si cum deja as ispasi o pedeapsa.

Fara sa mai faca parte din poveste,as vrea sa mentionez ca nu am crezut niciodata in reincarnare.Incep sa nu mai fiu atat de ferm.

Poveste

As vrea sa va spun o poveste.Oarecum se bazeaza pe fapte reale.E o poveste despre durerea simtita de oameni atunci cand nu au pe cineva care sa-i astepte.Cat de trist suna?Nu la fel pe cat de greu e.O poveste despre lucrurile ingrozitoare de care sunt capabili oamenii.Despre consecintele subestimarii.Despre lipsa de incredere.O poveste cu oameni si nefericire,cu demoni si iubire.

Parintii au observat ceva ciudat la el inca de cand era prea mic sa poate vorbi.Plangea mereu in fata unei oglinzi.A crescut si n-a mai plans.Era insa prea tacut pentru un tanar de varsta lui.Tacut si tresarind de parca ar trai tot timpul cu spaima in san. Simtea ca nu e bine sa vorbeasca despre asta cu altii.Totusi a facut-o in fata celui mai bun prieten.A fost ultima discutie serioasa pe care au avut-o impreuna. A doua zi in urma unui accident de masina cauzat de o defectiune misterioasa prietenul ramane paralizat si cu grave sechele mintale.Pe scurt,innebunise.Asa spunea lumea.De fapt el nu era nebun ci doar contaminat.Il vedea.

Sa clarific.Erau momente cand daca se uita in oglinda,baiatul ciudat vedea pe langa propria reflexie o silueta intunecata ce-i statea in umbra.Simtea cum acest demon il controleaza si cum il face sa fie periculos.Nu putea sa-i distinga prea bine figura insa potrivit cosmarurilor pe care prietenul nebun a inceput sa le aiba era o de o rautate ingrozitoare.

Din aceasta cauza evita sa priveasca lumea in ochi,evita sa se apropie emotional prea mult de oameni.Auzea in cap o voce care-i descria tot felul de scene oribile cu propria persoana dar si cu cei din jur.Cu toate astea avea si zile bune,cand era doar el,cand schita zambete cand incerca sa fie fericit.Avea zile cand parea in stare sa o iubeasca.Avea zile cand nu o recunostea.Niciodata nu i-a trecut prin cap ca si ea ar putea avea aceeasi “boala”.Sau refuza sa se gadeasca la aceasta varianta.Cat de mult isi dorea normalitatea…

Revin cu restul cand timpul imi va permite saptamana asta.